Timpul liber este tot mai scurt, iar oamenii caută soluții. Din fericire, există o mulțime de servicii care vin în ajutorul celor care vor să transforme casa într-un loc mai confortabil și mai eficient sau care doresc să beneficieze de servicii la domiciliu. Pe acestă piață, în București, am găsit ofertate o diversitate mare de servicii pentru casă și pentru acasă.
Unul dintre serviciile necesare este curățenia la domiciliu. Cu toții știm cât de obositor poate fi să păstrezi casa curată, iar programul aglomerat poate face această sarcină și mai dificilă.
Pentru cei care adoră să gătească, dar nu au timpul necesar pentru a merge la cumpărături, există servicii de livrare a ingredientelor, servicii de catering și mai nou și la noi se poate apela la serviciile unei bucătar la domiciliu.
Pentru cei pasionați de grădinărit, serviciile de amenajare grădini pot transforma curtea într-un paradis verde. De la proiectarea grădinii până la întreținerea ei regulată, specialiștii în peisagistică pot face minuni pentru spațiul verde din jurul casei tale.
Amenajarea interiorului este un alt serviciu din ce în ce mai căutat. Chiar dacă este vorba doar de o cameră sau de toată locuința Bucureștenii încep să apeleze la astfel de servicii care aduc beneficii atât de confort cât și beneficii financiare pe termen mediu și lung.
Un alt serviciu în creștere este cel de organizare a spațiului. Există companii care oferă servicii de organizare care te pot ajuta să-ți optimizezi locuința, să-ți faci mai eficiente spațiile de depozitare și să creezi un mediu mai ordonat și mai plăcut.
Repararea electronicelor și a electrocasnicelor este, de asemenea, un serviciu necesar și foarte apreciat. Atunci când frigiderul nu mai răcește sau mașina de spălat refuză să mai funcționeze, router-ul se oprește sau calculatorul nu te mai ascultă, un tehnician poate identifica și remedia rapid problema.
Cosmetică, machiaj, masaj, kinetoterapie, antrenor personal, îngrijire adulți și copii, servicii medicale la domiciliu sunt servicii tot mai populare și cu o căutare tot mai mare.
Meditațiile nu se mai caută doar pentru cei mici. Adulții care doresc o reconversie profesională apelează la meditatori la domiciliu sau online. În acest domeniu există și multe companii care oferă servicii online de recalificare, calificare sau cursuri de pregătire.
Piața serviciilor pentru casă și pentru acasă începe să prindă tot mai mult avânt în București. O capitală dinamică în plină dezvoltare urbană. Am enumerat doar o parte din serviciile ofertate pe piața serviciilor din București. Am descoperit și alte servicii la început de drum cum ar fi consiliere psihologică la domiciliu, șofer personal, organizări evenimente la domiciliu. Mai mult se pare că există o deschidere foarte mare pentru orice tip de serviciu oferit și locuitorii capitalei sunt foarte deschiși când vine vorba de servicii la domiciliu pentru casă și pentru acasă.
Data: 10-12-2023
AcasaInCapitala.ro
În București ai parte de cele mai mari centre comerciale din România. Cu peste 1000 de magazine de retail poți găsi aproape tot ce îți dorești. Produse și servicii de la cele mai cunoscute companii de retail și nu numai. Poți găsi și... citește mai mult
Reabilitarea termică a imobilelor aduce mai multe beneficii pentru proprietarii. Reducerea costurilor cu încălzirea iarna și păstrarea unei temperaturi scăzute pe timpul verii este unul din beneficiile reabilitării clădirilor de locuințe.... citește mai mult
Mocasinii reprezintă unul dintre cele mai comode și practice modele de încălțăminte bărbătească. Extrem de comozi, versatili și moderni, mocasinii se pot încadra oricărui tip de outfit, de la cel office, până la cel casual sau... citește mai mult